1930 | Istoria Cupei Mondiale din Uruguay
În anul 1929 s-a decis ca prima ediție a Cupei Mondiale să aibă loc în Uruguay, în perioada 13–30 iulie 1930. FIFA a ales Uruguay drept gazdă la Congresul federaţiei din 1929, deoarece această ţară sărbătorea o sută de ani de la prima ei Constituţie, iar echipa naţională de fotbal câştigase titlurile la Jocurile Olimpice din 1924 şi 1928.
13 țări urmau să participe, după ce au acceptat invitațiile la primul regal fotbalistic de anvergură mondială. În 18 meciuri s-au marcat 70 de goluri, inclusiv primul hat-trick din istoria Cupei Mondiale, reușit de Guillermo Stabile. La finalul campionatului, Uruguay a fost încoronată ca prima câștigătoare a unei Cupe Mondiale. Ediţia din 1930 a fost unica la care echipele au participat direct, pe bază de invitaţie, în afara unor tururi preliminare sau de calificare.
Echipele participante: Argentina, Belgia, Brazilia, Bolivia, Chile, Franța, Mexic, Paraguay, Peru, România, Statele Unite ale Americii, Uruguay şi Iugoslavia.
Grupe:
Grupa 1
Franța – Mexic: 4–1. Au marcat: Laurent, min. 19; Langiller, min. 40 şi Maschinot, min. 43 şi min. 87, respectiv Carreno, min. 70.
Argentina – Franța: 1–0. A marcat Monti, min. 81.
Chile – Mexic: 3–0. Au marcat: Vidal, min. 3 şi min. 65; M. Rosas, min. 51.
Chile – Franța: 1–0. Au marcat Subiabre, min. 65.
Argentina – Mexic: 6–3. Au marcat: Stabile, min. 8, 17 şi 80; Zumelzu, min. 15 şi 55; Varallor, min. 53, respectiv M. Rosas min. 42 (p) şi 65; Gayon, min. 75.
Argentina – Chile: 3–1. Au marcat: Stabile, min. 12 şi min. 13.; Evaristo, min. 81, respectiv Subiabre, min. 15.
Echipă | Pct. | M | V | E | Î | GM | GP | DG |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1. Argentina | 6 | 3 | 3 | 0 | 0 | 10 | 4 | +6 |
2. Chile | 4 | 3 | 2 | 0 | 1 | 5 | 3 | +2 |
3. Franţa | 2 | 3 | 1 | 0 | 2 | 4 | 3 | +1 |
4. Mexico | 0 | 3 | 0 | 0 | 3 | 4 | 13 | -9 |
Grupa 2
Iugoslavia – Brazilia: 2–1. Au marcat:
Iugoslavia – Bolivia: 4–0. Au marcat:
Brazilia – Bolivia: 4–0. Au marcat:
Echipă | Pct. | M | V | E | Î | GM | GP | DG |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1. Yugoslavia | 4 | 2 | 2 | 0 | 0 | 6 | 1 | +5 |
2. Brazilia | 2 | 2 | 1 | 0 | 1 | 5 | 2 | +3 |
3. Bolivia | 0 | 2 | 0 | 0 | 2 | 0 | 8 | -8 |
Grupa 3
România – Peru: 3–1. Au marcat:
Uruguay – Peru: 1–0. Au marcat:
Uruguay – România: 4–0. Au marcat:
Echipă | Pct. | M | V | E | Î | GM | GP | DG |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1. Uruguay | 4 | 2 | 2 | 0 | 0 | 5 | 0 | +5 |
2. România | 2 | 2 | 1 | 0 | 1 | 3 | 5 | -2 |
3. Peru | 0 | 2 | 0 | 0 | 2 | 1 | 4 | -3 |
Grupa 4
Statele Unite – Belgia: 3–0. Au marcat:
Statele Unite – Paraguay: 3–0. Au marcat:
Paraguay – Belgia: 1–0. Au marcat:
Echipă | Pct. | M | V | E | Î | GM | GP | DG |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1. SUA | 4 | 2 | 2 | 0 | 0 | 6 | 0 | +6 |
2. Paraguay | 2 | 2 | 1 | 0 | 1 | 1 | 3 | -2 |
3. Belgia | 0 | 2 | 0 | 0 | 2 | 0 | 4 | -4 |
Semifinale
Argentina – Statele Unite ale Americii: 6–1. Au marcat:
Uruguay – Iugoslavia: 6–1. Au marcat:
Finală
Uruguay – Argentina: 4–2. Au marcat:
Clasament:
Locul I – Uruguay, Locul al II-lea: Argentina, Locul al III-lea: Statele Unite ale Americii. Finala mică nu s-a jucat, dar FIFA a decis ca SUA să fie creditată cu locul 3, iar Iugoslavia cu locul 4, deşi ambele pierduseră în semifinale cu 1-6. Americanii au avut golaveraj mai bun în grupe, 6-0, faţă de 6-1, cât au avut iugoslavii.
Componența echipei campioane, a Uruguayului:
Jucători: Enrique Ballestero (portar), Ernesto Mascheroni (apărător), Joséo Nasazzi (apărător), José Leandro Andrade (mijlocaș), Lorenzo Fernández (mijlocaș), Álvaro Gestido (mijlocaș), Héctor Scarone (atacant), Pablo Dorado (atacant), Pedro Cea (atacant), Santos Iriartre (atacant) şi Héctor Castro (atacant). Antrenor principal: Alberto Suppici.
Golgheteri:
1. Guillermo Stábile (8 goluri), Pedro Cea (5 goluri) şi Guillermo Subiabre (4 goluri).
Context
La momentul desfășurării evenimentului, Europa era în plină criză economică. Cheltuielile cu deplasarea au speriat anumite echipe, mulți dintre jucători ezitând să-și părăsească țările pentru o călătorie atât de lungă, fiindu-le teamă să nu își piardă locurile de muncă – asta se petrecea cu mult timp înainte ca jucătorii de fotbal să înceapă să fie plătiți pentru a juca.
Ideea că profesioniștilor urma să li se permită să joace a stârnit multe controverse și aversiuni (în mod normal, doar jucătorilor amatori li se permitea să participe la Jocurile Olimpice). Acesta a fost motivul pentru care Danemarca și Germania au refuzat să participe. Din motive importante, Anglia a refuzat, de asemenea, să participe la prima ediție a Cupei Mondiale. Pentru o scurtă perioadă de timp, părea că niciuna dintre echipele europene nu avea să călătorească în Uruguay, iar prima ediție a Cupei Mondiale era în pericol.
În cele din urmă, trei națiuni europene și-au trimis echipele în Uruguay. Din păcate, niciuna dintre acestea nu a fost printre echipele cele mai bine clasate. Multe dintre cele mai bune echipe europene, precum Austria, Anglia, Ungaria, Italia și Spania au lipsit. Echipele europene care au călătorit în cele din urmă peste Atlantic au fost ajutate, financiar, de Uruguay, țară care la acea vreme avea o economie înfloritoare.
Echipa gazdă, Uruguay, era favorită la victorie. Câștigase Jocurile Olimpice de la Paris din 1924 și Jocurile Olimpice de la Amsterdam din 1928. Dar, pe de altă parte, rivala – echipa Argentinei câștigase Campionatul Sud – American în 1929. Echipa națională a Braziliei nu devenise încă puterea care urma să devină mai târziu și avea să sosească, la prima Cupă Mondială, prost pregătită (din cauza unor dispute interne, a fost reprezentate doar de jucători din Carioca).
Pe lângă faptul că nu erau cele mai bune echipe de pe continent, echipele europene au avut de suferit și din cauza condițiilor de călătorie: zece zile pe vapor, fără să aibe vreo șansă să se antreneze în acest timp. Motivul pentru care a fost pusă în practică faza grupelor (ceea ce nu s-a întâmplat la Olimpiadă) a fost, de fapt, pentru a oferi oaspeților de la distanță, plăcerea de a juca cel puțin două jocuri.
Format
Turneul s-a disputat cu o fază a grupelor, urmată de semifinale și o finală (nu s-a jucat meciul pentru locul trei).
Orașe și stadioane
Toate meciurile s-au jucat în capitala Montevideo, pe trei stadioane diferite. Majoritatea pe Estadio Centenario, construit special pentru turneul final. Trei stadioane au fost folosite la prima Cupă Mondială: Estadio Centenario (90.000 locuri), Estadio Parque Central (20.000 locuri) şi Estadio Pocitos (1.000 locuri). Finala s-a disputat pe Stadionul Centenario, cu o capacitate de 90.000 de locuri. Număr mediu de spectatori: 24.139.




Turneul
O veche rivalitate dintre Uruguay și Argentina a fost exprimată, fără drept de apel, de către majoritatea spectatorilor, gazdele huiduind oaspeții în primul lor meci împotriva Franței, motiv pentru care care argentinienii au luat în calcul varianta de a părăsi turneul. Președintele Uruguayului a trebuit să medieze conflictul creat. Cu toate acestea, abia în ultimul meci din grupă, dintre Argentina și Chile, lucrurile au scăpat cu adevărat de sub control. Majoritatea jucătorilor din ambele echipe s-au implicat într-o mare încăierare, după un incident petrecut între doi jucători. După o scurtă pauză partida a fost reluată și Argentina a câștigat și meciul și grupa.
Iugoslavia și SUA i-au surprins pe mulți, câștigându-și grupele și avansând în semifinale. Echipa Statelor Unite, care fusese umilită de argentinieni la Jocurile Olimpice din 1928 cu 11-2, avea să fie din nou zdrobită de ei în semifinale, de data aceasta cu 6-1. În apărarea americanilor, trebuie menționat că doi dintre jucătorii lor au fost accidentați și – după cum dicta regula bizară la acest moment – nu li s-a permis să fie înlocuiți.
Uruguay a învins pe România și Peru în faza grupelor și apoi a câștigat partida cu Iugoslavia, la mare diferență (6-1) în semifinale. Oricum, rezultatul nu a reflectat pe deplin jocul. Iugoslaviei, care preluase conducerea, i-a fost anulat un gol anulat printr-o decizie ciudată a arbitrului și două dintre primele goluri ale Uruguayului au fost aprobate în circumstanțe neconvingătoare.
În finală, ei s-au confruntat cu vechea rivală – Argentina, care le-a fost adversară și în finala turneului Olimpic din 1928. În prezența a peste 80.000 de oameni, pe Stadionul Centenario din Montevideo (numărul de spectatori a fost dezbătut: prezența oficială a fost de 68.346, dar, fără îndoială, au fost mai mulți spectatori care au urmărit meciul și unele surse susțin că a fost peste 90.000 de persoane), Uruguay a reușit încă o victorie în fața Argentinei, cu 4 la 2, după ce Argentina a avut un avantaj de 2-1. Jucătorii de fotbal ai echipei Uruguay și-au reînnoit statutul de ”mândrie a națiunii”.
Urmări
Prietenia dintre cele două țări care au jucat în finală (Uruguay și Argentina) a fost afectată negativ, pentru o bună perioadă de timp. Jucătorii echipei argentiniene s-au simțit amenințați înainte de meci de suporteri și un jucător a primit amenințări cu moartea. Suporterii argentinieni au raportat, de asemenea, că au fost hărțuiți în timpul evenimentului. Ca o răzbunare, Ambasada Uruguay din Buenos Aires a fost vandalizată de argentinieni, iar guvernul a întrerupt relațiile cu țara vecină.

Uruguay, prima deţinătoare a trofeului “Jules Rimet”
Selecţionata Uruguayului, denumită şi echipa Celeste datorită culorilor echipamentului, a fost răsplătită cu marele trofeu, care a fost pus în joc încă de la prima ediţie: o statuetă de aur reprezentând-o pe Nike, zeiţa victoriei în mitologia greacă. A fost botezată Cupa Jules Rimet. Statueta avea o înălţime de 38 cm, o greutate de 3,8 kg şi conţinea 1.800 de grame de aur pur. Încă de la prima ediţie a CM, selecţionata învingătoare s-a calificat automat pentru ediţia următoare, conform regulamentului Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA). Cupa Mondială de fotbal a fost singura competiţie organizată sub egida FIFA care a fost supusă acestei reguli.

O finală şi două mingii
Ultimul act al competiţiei de la Montevideo s-a lovit de un scandal care nu putea fi anticipat de organizatori. Cu ce minge se va juca finala? Fiecare finalistă, Uruguay şi Argentina şi-au dorit să joace cu mingea ei. Până la urmă s-a făcut un compromis. Prima repriză s-a jucat cu mingea Argentinei şi scorul la pauză a fost 2-1 pentru „pume”. În timp ce, în al doilea mitan, s-a folosit mingea Uruguayului şi „celeştii” s-au impus cu 4-2.
România, prima echipă înscrisă oficial din zona Europa
Echipa României a fost prima care s-a înscris oficial în competiţie. Prima partidă a României s-a disputat împotriva Perului, la 14 iulie 1930, în a doua zi a turneului. Meciul a avut loc pe stadionul Pocitos, în prezenţa a doar 300 de spectatori, şi a fost arbitrat de la centru de Alberto Warnken din Chile. Tricolorii au reuşit să învingă cu scorul de 3-1. Atacantul Adalbert Deşu a marcat chiar în primul minut al confruntării. A urmat egalarea peruanilor, produsă în minutul 75 de Luis Souza. Pe final, în minutul 85, România a înscris de două ori prin Ştefan Barbu şi Constantin Stanciu.

România este una dintre cele patru echipe naţionale europene care au luat parte la prima ediţie a Campionatelor Mondiale. Ţara noastră a beneficiat de intervenţia regelui Carol al II-lea şi a făcut deplasarea alături de francezi, de belgieni şi de iugoslavi pe celebra navă maritimă “Conte Verde”.

La 21 iulie 1930, România a întâlnit selecţionata ţării gazdă, pe stadionul Centenario, unde au asistat 80.000 de oameni. Partida a fost arbitrată de brazilianul Rego Almeida. Românii au fost înfrânţi de uruguayeni cu 4-0, prin golurile marcate în primele 35 de minute de Pablo Dorado, Hector Scarone, Pelegrin Anselmo şi Pedro Cea. Uruguay s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale. România a părăsit competiţia, clasându-se pe locul doi al grupei, acumulând două puncte şi un golaveraj de 3-5. După întoarcerea de la Montevideo, fotbaliştii români au fost aşteptaţi în Gara de Nord din Bucureşti de o mare masă de suporteri.
„Ajunsă la Montevideo, echipa românească a fost obiectul unei atenţiuni deosebite. Tragerea la sorţi nu ne-a fost favorabilă. România a căzut în seria a III-a, alături de Peru şi Uruguay, campioana olimpică pe 1924 şi 1928. Matchurile au fost fixate pentru luni 14 şi marţi 22 Iulie. De bună seamă, că România a fost considerată cantitate neglijabilă. Peruvienii, s’au prezentat pe teren siguri de victorie, ironici, cu zâmbetul sarcastic al superiorităţii indiscutabile, faţă de <> cari nu-şi legitimau existenţa pe teren decât din dorinţa de-a face o plimbare cu vaporul. Desfăşurarea ostilităţilor a răsturnat calculele. După ce conducea la pauză cu 1-0, România îşi adjudecă matchul cu 3-1, şi ia prima victorie din seria care face parte. Au marcat Covaci, Deşiu şi Stanciu. Adversarii s’au impus printr’un exces de brutalitate, fracturând chiar piciorul unui jucător român”, se arată în numărul din 24 iulie 1930 al revistei „Realitatea ilustrată”.
Lotul nostru a călătorit două nopţi cu trenul, la clasa a doua, până la Genova. Băieţii antrenorului Costel Rădulescu au rememorat, peste ani, drumul cu trenul. „Au fost două nopţi pierdute:bănci tari, oase frânte, dar a meritat”, a spus atacantul Wetzer. În fine, pe 19 iunie a început adevărata aventură:croaziera de 14 zile cu transatlanticul, până în America de Sud. Vaporul „Conte Verde” a mai strâns la bordul său naţionalele Franţei, Belgiei şi Iugoslaviei. „Pe 22 iunie, ne-am antrenat pe punte. Am făcut şi mişcare cu mingea. Rafinschi a scăpat una peste bord. S-a făcut roşu de ciudă. A vrut să se arunce după ea”, a povestit acelaşi Wetzer. Pe 3 iulie, vaporul a acostat în Montevideo.
Fotbalul jucat cu litere de istorie putea începe. S-au alcătuit patru grupe, una avea în componenţă patru formaţii, celelalte trei, câte trei naţionale. România a făcut parte din grupa a III-a, alături de Uruguay şi Peru. La prima partidă, jucată pe 14 iulie, contra peruvienilor, tricolorii s-au prezentat bine:au învins cu 3-1, într-un meci cu cea mai mică asistenţă de la acea ediţie (300 de spectatori). Din păcate, la derby-ul grupei, cu Uruguay, cu 80.000 de fani în tribune, toţi susţinători ai ţării gazdă, românii au „încasat-o” cu 4-0 şi “tricolorii” erau trimişi acasă. Cupa „Jules Rimet” a fost câştigată de uruguayeni, care au sărbătorit pe atunci o sută de ani de la independenţă. La finala cu Argentina (4-2), gazdele au înconjurat terenul de pe Centenario cu şanţuri şi garduri pentru a ţine mulţimea departe de jucători.
La revenirea în ţară, “tricolorii” au trăit o mare surpriză: mii de oameni i-au aşteptat în Gara de Nord. Totuşi, lotul României număra cu un membru mai puţin. Lipsea Feraru. Acesta se îmbolnăvise pe drum, iar echipa se despărţise de el. Cei reveniţi în ţară au răspândit zvonul că Feraru ar fi murit, iar ziariştii au preluat această ştire. Mama jucătorului s-a împăcat cu ideea şi chiar a încropit o înmormântare pentru fiul său. Povestea spune că Feraru s-a întors acasă tocmai când mama lui pregătea coliva pentru pomană şi că această a leşinat la vederea fiului. Nu era o fantomă… La fel de aievea au fost şi aventurile României din 1930.
Lotul României la CM organizat de Uruguay în anul 1930:
– Ştefan Barbu – atacant, Gloria Arad (România)
– Alexandru Borbely – mijlocaş, Belvedere Bucureşti (România)
– Rudolf Bürger – fundaş, Chinezul Timişoara (România)
– Iosif Czako – fundaş, UDR Reşiţa (România)
– Adalbert Deşu – atacant, UDR Reşiţa (România)
– Alfred Eisenbeisser – mijlocaş, Dragoş Vodă Cernăuţi (România)
– Andrei Glanzmann – atacant, FC Oradea (România)
– Elemer Kocsis – atacant, FC Bihor (România)
– Miklós Kovács – atacant, Banatul Timişoara (România)
– Ion Lăpuşneanu – portar, Sportul Studenţesc (România)
– Ladislau Raffinsky – mijlocaş, Juventus Bucureşti (România)
– Corneliu Robe – mijlocaş, Olympia Bucureşti (România)
– Constantin Stanciu – atacant, Venus Bucureşti (România)
– Petre Steinbach – mijlocaş, FC Unirea Tricolor Bucureşti (România)
– Adalbert Steiner – fundaş, Chinezul Timişoara (România)
– Rudolf Steiner – mijlocaş, Chinezul Timişoara (România)
– Ilie Subăşeanu – atacant, Olympia Bucureşti (România)
– Emerich Vogl – mijlocaş, Juventus Bucureşti (România)
– Rudolf Wetzer – atacant, Juventus Bucureşti (România)
– Samuel Zauber – portar, Maccabi Bucureşti (România)
14 iulie 1930, grupa C, România – Peru 3-1, (1-0). Au marcat: în min.1 Deşu, în min. 85 Barbu, în min. 85 Stanciu şi în min. 75 Souza Ferreira.
Stadion: Estadio Pocitos, Montevideo, 300 spectatori, arbitru: Alberto Warnken (Chile).
România: Ion Lăpuşneanu – Adalbert Steiner, Rudolf Burger – Ladislau Raffinski, Emerich Vogl, Alfred Eisenbeisser – Nicolae Kovacs, Adalbert Deşu, Rudolf Wetzer, Constantin Stanciu, Ştefan Barbu. Antrenor: Constantin Rădulescu.
21 iulie 1930, grupa C, Uruguay – România 4-0, (4-0). Au marcat: în min. 7 Dorado, în min. 26 Scarone, în min. 31 Anselmo şi în min. 35 Cea.
Stadion: Estadio Centenario, Montevideo, 80.000 spectatori, arbitru: Almeida Rêgo (Brazilia).
România: Ion Lăpuşneanu – Iosif Czako, Rudolf Burger – Corneliu Robe, Emerich Vogl, Alfred Eisenbeisser – Nicolae Kovacs, Adalbert Deşu, Rudolf Wetzer, Ladislau Raffinski, Ştefan Barbu. Antrenor: Constantin Rădulescu.
PRIMA FAZĂ Grupa A 13.07.30 Montevideo France 4-1 Mexico 1.ARGENTINA 3 3 0 0 10- 4 6 15.07.30 Montevideo France 0-1 Argentina 2.Chile 3 2 0 1 5- 3 4 16.07.30 Montevideo Mexico 0-3 Chile 3.France 3 1 0 2 4- 3 2 19.07.30 Montevideo France 0-1 Chile 4.Mexico 3 0 0 3 4-13 0 19.07.30 Montevideo Mexico 3-6 Argentina 22.07.30 Montevideo Argentina 3-1 Chile Grupa B 14.07.30 Montevideo Yugoslavia 2-1 Brazil 1.YUGOSLAVIA 2 2 0 0 6- 1 4 17.07.30 Montevideo Yugoslavia 4-0 Bolivia 2.Brazil 2 1 0 1 5- 2 2 20.07.30 Montevideo Brazil 4-0 Bolivia 3.Bolivia 2 0 0 2 0- 8 0 Grupa C 14.07.30 Montevideo Romania 3-1 Peru 1.URUGUAY 2 2 0 0 5- 0 4 18.07.30 Montevideo Uruguay 1-0 Peru 2.Romania 2 1 0 1 3- 5 2 21.07.30 Montevideo Uruguay 4-0 Romania 3.Peru 2 0 0 2 1- 4 0 Grupa D 13.07.30 Montevideo USA 3-0 Belgium 1.USA 2 2 0 0 6- 0 4 17.07.30 Montevideo USA 3-0 Paraguay 2.Paraguay 2 1 0 1 1- 3 2 20.07.30 Montevideo Paraguay 1-0 Belgium 3.Belgium 2 0 0 2 0- 4 0 SEMIFINALE 26.07.30 Montevideo Argentina 6-1 USA 27.07.30 Montevideo Uruguay 6-1 Yugoslavia No match for third place; in contemporary newspapers appearing in Yugoslavia early September it is claimed Yugoslavia were awarded the third place for having lost to the eventual winners rather than the runners-up, supposedly in accordance with Olympic regulations (a rather curious statement as the Olympic football tournament always had featured a bronze medal match except in 1920 when the set-up was rather more involved); no official stance of FIFA is known on this - in 1984 an official FIFA report claimed Yugoslavia beat the USA 3-1 in a match for 3rd place but that is obvious nonsense (no official match between the two countries, friendly or otherwise, was played before the 1956 Olympic Games); according to the rules applied in later World Cup tournaments (comparing the overall records of teams eliminated at the same stage), the USA would be 3rd (for having conceded one goal less in their three matches). FINALA Montevideo, July 30, 1930. Uruguay 4-2 Argentina Uruguay: Ballesteros, Mascheroni, Nasazzi, Andrade, Fernández, Gestido, Dorado, Scarone, Castro, Cea, Iriarte. Argentina: Botasso, Della Torre, Paternoster, J. Evaristo, Monti, Arico Suárez, Peucelle, Varallo, Stábile, Ferreyra, M. Evaristo. Referee: Langenus (Belgium) Attendance: 80,000. Scorers: 12' Dorado 1-0; 20' Peucelle 1-1; 38' Stábile 1-2; 58' Cea 2-2; 68' Iriarte 3-2; 89' Castro 4-2. Topscorer: Stábile (Argentina) 8 goals.